De câteva săptămâni, cu toții am descoperit că statele au granițe.
Unii dintre noi, cei născuți în anii ‘80 și mai înainte, ne-am reamintit; alții, născuți după 2000, probabil acum au aflat pentru prima dată de acest concept restrictiv.
Dacă până acum câteva săptămâni era mai ușor să ajungi la Barcelona decât la Timișoara, iată că ne-am trezit intr-o dimineață de martie într-o realitate nouă care riscă să ne dea peste cap planurile sau chiar rezervările pre-plătite pentru la vară.
Acum câteva săptămâni, un scenariu in care se suspendă tot traficul aerian și Flight Radarul rămâne senin ca cerul la țară, era de neimaginat. Avioanele se odihnesc la sol ca un roi de albine toamna. Oamenii călătoresc virtual sau din amintiri în locuri în care au fost sau și-ar dori să ajungă.
Sunt nerăbdătoare să aflu dacă, în câteva luni, un an, ne vom putea întoarce la frivolitatea de circulație “doar cu buletinul”, când nu știai ce să faci weekendul următor și îți rezervai un bilet și o cazare într-un oraș european cât ai zice “impulsive buying”; sau dacă vom reveni doar la călătoriile necesare, planificate îndelung și ... poate mai apreciate
Personal, cred că o vreme o să privesc aeroporturile cu reticență și un nod în stomac, așteptând cuminte să mi se facă iar poftă de cutreierat străzi necunoscute și privit străini în rutina lor de oraș mare.
Comments