Sunt multe cărți de parenting.
Aceasta nu este una din ele.
Cartea asta e așa ca o confesiune a unei prietene la un ceai de după-masă. Reflecții sincere și îndrumări blânde de la o femeie care a trecut prin asta către una care habar n-are in ce intră.
Primul lucru pe care l-am observat diferit și mi-a plăcut a fost felul în care Perry consideră copilul drept un om gata desăvârșit. Da. Cu nimic mai prejos decât adultul din fața lui. Nu o tabula rasa manipulabilă pe care să aplice părinții tot felul de tehnici și metode, exerciții, liste, ce-au zis ei că o să facă diferit de părinții lor. Nu. E un individ cu trăiri și emoții la fel de valide ca și tine, care merită același respect.
Însă esența acestei cărți-confesiune, pentru mine, descoperirea care m-a dat pe spate a fost aceasta:
“This is what a child needs: for a parent to be a container for their emotions.”
Și anume, ideea că părintele ar fi bine să fie un receptor al emoțiilor copilului, DAR fără a se lăsa copleșit de ele. Perry explică necrezut de simplu cât de descumpănit se poate simți un copil in fața unui părinte incapabil de a-și stăpâni propriile emoții, dărămite și pe ale lui.
Astel, lecția esențială pe care orice părinte ar trebui să o învețe este că indiferent cât de mult empatizezi cu copilul tău, emoțiile lui sunt ale sale. Empatia NU înseamnă contagiune afectivă. Înseamnă “înțeleg prin ce treci, dacă nu poți numi sentimentul te ajut să îl identifici. Dar trăirea asta nu e a mea, e a ta. Sunt aici lângă tine să te ajut să treci prin ea și să ieșim împreună de partea cealaltă.”
M-am oprit asupra acestei idei zile in șir, am revenit și am recitit paragrafele relevante până mi s-a înscris in minte și mi s-a luat o piatră de pe inimă. Carevasăzică, emoțiile copilului meu sunt emoțiile ei. Iar eu sunt responsabilă pentru trăirile mele și felul în care răspund.
Cu cât îmi controlez mai eficient propria mea reactivitatea vizavi de emoțiile ei, cu atât mai repede pot fi un sprijin de nădejde pentru ea. Până în momentul în care nu o să reușesc să îmi stăpânesc propriile mele trăiri, nu am cum să o ajut nici pe ea și nu o să fac decât să amplific și să prelungesc agonia ei.
Știu că pentru unii poate părea limpede ca apa de izvor. Dar pentru mine a fost o idee atât de impactantă, încât și acum, după luni bune de când am citit-o, îmi revin in minte cuvintele astea când simt că îmi clocotește sângele în vene. Nu vă imaginați că m-am transformat in vreun maestru Shaolin, dar e de mare ajutor pentru cineva iute la mânie ca mine.
După cum bine observă și Perry - greșeli vom face, cu siguranță. Important e cum le îndreptăm.
Vă încurajez să o citiți (de preferință, în original, în limba engleză - ar fi păcat de plasticitatea scriiturii) și să reveniți cu ideile care v-au marcat pe voi cel mai tare.
Din fericire, e disponibilă și la fetele de la Books Express (link direct mai jos).
Numai bine!