Dragă A.,
Acum un an erai incă o închipuire.
Plămădită erai deja, dar încă îmi imaginam ce chip, ce voce o să ai, ce fel de om o să fii.
Pentru întâlnirea cu tine m-am primenit așa cum te pre-gătești când mergi să cunoști familia viitorului soț - practic, niște străini până atunci, dar despre care știi deja că vor însemna mult în viața care-ți începe din acel moment încolo.
Despre prima noapte petrecută împreună îmi amintesc doar că nu știam ce să fac cu tine - așa că ți-am pus cântecul de leagăn al lui Brahms care, conform aplicației, era garantat să ne asigure un somn lin, copil și adult deopotrivă. Nu știu tu cât ai dormit, însă eu știu că am stat să îți păzesc respirația.
Anul ăsta a fost greu, pentru amândouă. Și nu din cauza clișeelor cu nou-născuți - nedormit, nemâncat, neîngrijit, ne-, ne-, ne-...
Au fost și astea, însă noi am avut de biruit alte mori și alți demoni până să ajungem în sintonia pe care alte cupluri materne păreau să o aibă dinainte de a se întâlni.
Anul ăsta anxietatea mea a atins limite pe care le credeam de mult trecute, cu nevroze înspăimântătoare a căror amploare o citeam in ochii celor din jur care păreau că se uită la un animal turbat scăpat din cușcă.
Nu țin minte să mă mai fi simțit vreodată în viața de adult atât de neputincioasă și paralizată de frică precum în primele luni din proaspăt dobândita calitate de “responsabil pentru o nouă viață”. E extenuant și măgulitor deopotrivă să ai pe cineva care are nevoie vitală de tine. Și nu in sensul eufemistic în care își declară îndrăgostiții la început de poveste că “am nevoie de tine ca de aer”, ci la propriu - o altă ființă depinde de tine ca să trăiască.
A fost un an în care mintea mea și sufletul mi-au explodat și s-au comprimat în același timp, într-un Big Bang originar al maternitudinii mele și vieții tale deopotrivă.
Anul ăsta am învățat că încă mai am de învățat să am răbdare - cu mine, cu tine, cu noi și familia noastră tripartită. Am învățat că fiecare creatură are propriul ritm al vieții și nu poate fi pusă într-un chenar laolaltă cu alte creaturi plămădite din alt aluat și dospite în altă natură.
Anul ăsta a fost de o intensitate terifiantă ce mi-a trezit mușchi și emoții pe care nu știam că le am, dar pe care evident nu le pot controla, într-o legătură atât de organică intrucât vine de dincolo de logică, direct din atriul stâng, și zdrobește orice rațiune construită până atunci.
Anul ăsta l-am trăit, nu doar am existat. Iar pentru asta, și multe prime dăți îți sunt recunoscătoare.
***
Cu adorație,
M.